Multilingual Illustrated DVD [Tutorial]

Din punct de vedere biologic, "dezvoltarea umanã începe în momentul fertilizãrii", când o femeie şi un bãrbat îşi combinã fiecare câte 23 din cromozomii lor prin unirea celulelor lor reproducãtoare.

Celula reproducãtoare a femeii se numeşte, de obicei, "ou" dar termenul corect este ovocit.

De asemenea, celula reproducãtoare a bãrbatului este cunoscutã ca "spermã", dar termenul preferat este spermatozoid.

Dupã eliminarea unui ovocit din ovarul femeii, în cadrul unui proces numit ovulaţie, ovocitul şi spermatozoidul se unesc într-una din trompele uterine, cãrora adesea li se spune oviducte.

Trompele uterine fac legãtura între ovarele femeii şi uterul sau matca sa.

Embrionul monocelular rezultat se numeşte zigot, ceea ce înseamnã "legat sau unit".

Cei 46 de cromozomi ai zigotului reprezintã remarcabila ediţie princeps a proiectului genetic complet al unui nou individ. Acest proiect este înscris în moleculele strâns înfãşurate, numite ADN. Ele conţin instrucţiunile pentru dezvoltarea întregului organism.

Moleculele de ADN seamãnã cu o scarã rãsucitã, cunoscutã sub numele de elice dublã. Treptele scãrii sunt formate din molecule împerecheate sau baze, numite guaninã, citozinã, adeninã şi timinã.

Guanina se împerecheazã numai cu citozina, iar adenina cu timina. Fiecare celulã umanã conţine aproximativ 3 miliarde din aceste perechi de bazã.

ADN-ul unei singure celule conţine atât de multe informaţii încât, dacã ar fi reprezentate prin cuvinte tipãrite, doar înregistrarea primei litere a fiecãrei baze ar necesita peste 1,5 milioane de pagini de text!

Dacã ar fi aşezat cap la cap, ADN-ul dintr-o singurã celulã umanã ar mãsura 3 1/3 picioare sau un metru.

Dacã am putea desfãşura tot ADN-ul din cele 100 de bilioane de celule ale unui adult, acestea ar depãşi 101 miliarde km. Aceastã distanţã reprezintã distanţa de la pãmânt la soare şi înapoi, parcursã de 340 de ori.

Dupã aproximativ 24 pânã la 30 de ore de la fertilizare, zigotul încheie prima sa diviziune celularã. Prin procesul de mitozã, o celulã se divizeazã, douã celule se transformã în patru şi aşa mai departe.

Între 24 până la 48 de ore dupã începerea fertilizãrii, sarcina poate fi confirmatã prin detectarea unui hormon numit "factor de sarcinã timpurie", aflat în sângele mamei.

În primele 3 pânã la 4 zile dupã fertilizare, celulele care se divizeazã ale embrionului iau o formã sfericã, iar embrionul se numeşte morulã.

În primele 4 pânã la 5 zile, se formeazã o cavitate în aceastã sferã de celule, iar embrionul se numeşte acum blastocist.

Celulele din interiorul blastocistului se numesc masa de celule interne şi din ele vor apãrea capul, corpul, şi alte structuri vitale organismului uman aflat în dezvoltare.

Celulele din interiorul masei de celule interne se numesc celule ale tulpinii embrionare, deoarece ele pot forma fiecare tip din cele peste 200 de tipuri de celule pe care le conţine organismul uman.

Dupã ce a cãlãtorit prin trompa uterinã, embrionul timpuriu se cuibãreşte în peretele interior al uterului mamei. Acest proces, numit implantare, începe la 6 zile şi se terminã între 10 până la 12 zile dupã fertilizare.

Celulele din embrionul aflat în dezvoltare încep sã producã un hormon numit gonadotropinã corionicã umanã sau hCG, substanţa detectatã de cãtre majoritatea testelor de sarcinã.

HCG face ca hormonii materni sã întrerupã ciclul menstrual normal, permiţând continuarea sarcinii.

Dupã implantare, celulele de la periferia blastocistului creeazã o parte a unei structuri numitã placentã, care serveşte ca interfaţã între sistemul circulator matern şi cel embrionar.

Placenta furnizeazã de la organismul matern oxigen, hranã, hormoni şi medicaţie cãtre organismul uman aflat în dezvoltare; îndepãrteazã toate reziduurile; şi împiedicã sângele matern sã se amestece cu sângele embrionului şi al fãtului.

Placenta produce şi ea hormoni şi menţine temperatura embrionului şi a organismului fãtului cu puţin mai ridicatã decât aceea a mamei.

Placenta realizeazã comunicarea cu organismul uman aflat în dezvoltare prin vasele cordonului ombilical.

Capacitãţile de susţinere a vieţii ale placentei rivalizeazã cu acelea ale unitãţilor de terapie intensivã din spitalele moderne.

Până la 1 sãptãmânã, celulele masei interne de celule formeazã douã straturi, numite hipoblast şi epiblast.

Hipoblastul dã naştere sacului vitelin, care este una dintre structurile prin care mama furnizeazã nutrienţi embrionului timpuriu.

Celulele din epiblast formeazã o membranã numitã amnios, în care embrionul şi, mai târziu, fãtul se dezvoltã pânã la naştere.

Pânã la aproximativ 2 sãptãmâni şi 1/2, epiblastul a format 3 ţesuturi specializate sau straturi de germeni, numite ectoderm, endoderm, şi mezoderm.

Ectodermul dã naştere la numeroase structuri, inclusiv creierului, mãduvei spinãrii, nervilor, pielii, unghiilor, şi pãrului.

Endodermul produce cãile sistemului respirator şi tractul digestiv şi genereazã porţiuni ale organelor principale cum ar fi ficatul şi pancreasul.

Mezodermul formeazã inima, rinichii, oasele, cartilagiile, muşchii, celulele sanguine şi alte structuri.

Pânã la 3 sãptãmâni creierul se împarte în 3 secţiuni principale, numite: lobul frontal al creierului, mezencefalul şi lobul posterior al creierului.

Dezvoltarea sistemelor respirator şi digestiv este şi ea în curs de desfãşurare.

Pe mãsurã ce primele celule sanguine apar în sacul vitelin, se formeazã vasele de sânge în întreg embrionul şi apare inima tubularã.

Aproape imediat, inima care se dezvoltã rapid se pliazã şi încep sã se dezvolte camere separate.

Inima începe sã batã la 3 sãptãmâni şi 1 zi dupã fertilizare.

Sistemul circulator este primul sistem al organismului sau grup de organe în legãturã care ating stadiul funcţional.

Între 3 şi 4 sãptãmâni, apare planul organismului deoarece creierul, mãduva spinãrii şi inima embrionului se pot identifica cu uşurinţã în sacul vitelin.

Creşterea rapidã produce împãturirea embrionului, care anterior era relativ plat. Acest proces înglobeazã o parte a sacului vitelin în cãile sistemului digestiv şi formeazã cavitãţile toracicã şi abdominalã ale organismului uman aflat în dezvoltare.